Povara temelor și cele 2 lucruri care ne-au ajutat să scăpăm de ea

Au fost multe zile în care mi-am auzit copila zicând că nu-i plac temele deloc. Și o vedeam cum amână momentul în care se apucă de ele. M-am gândit că dacă acum, în clasa I simte povara asta, ce naiba ne facem mai târziu. Deja îmi zburau prin minte scenarii felurite, cu copilul meu care nu va reuși în viață pentru că eu, părintele, nu-s suficient de autoritar. Asta până mi-am două peste ceafă. Adică, mai exact, am stat un pic și m-am gândit.

M-am gândit ce mi-aș fi dorit eu când eram copil și ce mă ajută acum, om mare. Cam așa fac de fiecare dată când simt că nu știu cum s-o scot la capăt. Și funcționează.

Nu o să judec eu dacă temele sunt bune sau nu. Pentru că nici nu simt că mă ajută la ceva judecata asta. Noi am plecat de la un lucru dat – temele pe care copilul le are – și am încercat să gestionăm asta. Nu zic, poate or fi și copii pentru care temele sunt o bucurie, dar pentru noi și mulți alții știu că nu-s.

Așa că am făcut fix două lucruri pentru a scăpa de povara asta.

Primul lucru:

Inițial, i-am fost alături, am făcut împreună temele. Nu era ceva care să-mi placă prea mult, dar știu cât de important era pentru ea să-i fiu alături. E importantă puterea exemplului mai mult decât orice altceva am putea noi scoate pe gură, în dorința noastră de a ne educa copiii. Ei învață din ce facem, infinit mai mult decât din ce spunem.

Așa că eram acolo, trup și suflet, atentă doar la ea și la temele ei. Ceea ce nu înseamnă că eu rezolvam temele sau îi sugeram răspunsurile. Nu, o ajutam să citească cerințele exercițiilor pe rând. Să-și dea seama singură ce vrea fiecare exercițiu în parte.

Nu o criticam când făcea vreo greșeală (e firesc, toți greșim, nu-s copiii noștri mai blegi dacă greșesc), dar o încurajam când făcea bine. Nu prin ”bravo, ești deșteaptă” (căci deșteptăciunea nu e ceva ce copilul poate controla), ci prin ”vezi, dacă îți dai silința, afli rezultatele corecte” (pentru că să-și dea silința e ceva ce ea poate controla).

Am văzut, în timp, că susținerea mea a ajutat-o să-și capete independența. Nu mai avea nevoie de mine la teme. Destul de rar mă mai întreba câte ceva, când chiar nu știa. Sau când avea o zi nu prea bună la școală și devenea nesigură pe ea. În cazul ăsta din urmă, avea mai multă nevoie de mine.

Cu toate astea, îmi spunea în continuare, destul de des, că temele nu-i plac și vedeam cum le amână.

Ăla a fost momentul în care am realizat de ce era așa mare povara. Pentru că temele ei erau pentru ea fix ca povara lucrurilor pe care le avem și noi de făcut, ca adulți. Cred că știm cu toții ce ne lipsește atunci când vedem o povară în lucrurile pe care le avem de făcut. Nu ne mai găsim motivația și bucuria în sarcinile noastre, în jobul nostru, în toate lucrurile pe care TREBUIE să le îndeplinim.

Al doilea lucru:

Așa că, într-una dintre zilele în care mi-a spus cum nu are chef de teme, i-am spus ce nu credeam că-i voi spune vreodată. Am lăsat frica pentru viitor deoparte și toate gândurile care-mi spuneau că, dacă nu-și face temele, nu va reuși mai nimic în viața asta. Fricile mele sunt doar ale mele, nu trebuie să le dau mai departe.

Știu că vor fi aruncate multe roșii în capul meu pentru ce urmează să spun, dar am convingerea că am făcut bine.

Discuția noastră a fost așa:

– Dacă nu vrei, poți să nu-ți faci temele.
– Nu pot să nu mi le fac.
-De ce?
-Pentru că trebuie să le fac.
-De ce zici asta?
-Pentru că așa trebuie. Trebuie să fac temele. Și mie nu-mi plac.(Aproape că plângea).
-Nu, mami, nu trebuie să-ți faci temele dacă tu nu vrei. Noi te iubim mult, orice ai face. Te iubim la fel de mult și dacă îți faci temele și dacă nu le faci. Pentru noi ești cea mai importantă și asta nu se va schimba niciodată, indiferent ce decizie vei lua.
-Dar dacă nu le fac, mă ceartă doamna.
-Așa e, e posibil să te certe doamna. Dar și dacă te ceartă doamna, e posibil să nu te simți bine când se întâmplă. Chiar și așa ești în siguranță, noi tot te iubim.
-Dar nu-mi place să mă certe doamna.
-Doamna vă dă teme, pentru că ea își dorește ca voi să învățați. Și prin exerciții reușiți să învățați mai bine. E important să înveți pentru ca tu să poți face ce vrei tu. Știi că și eu învăț mereu, citesc mult, asta mă ajută și mă bucură pe mine. Cu cât învăț mai multe lucruri, cu atât mai mult pot alege ce vreau să fac. Mai știi când spuneai că nu poți merge pe trotinetă cu piciorul stâng?
-Da.
-Știi că după ce ai încercat și ai mers mult cu piciorul stâng ai reușit să mergi la fel de bine ca și cu dreptul? Și apoi puteai să mergi cu care vrei tu?
-Îmhî.
-De-asta vă dă și doamna teme. Vă pune să scrieți mai mult ca să puteți scrie bine și repede. Când vei ști să scrii repede și bine, vei reuși să scrii tot ce vrei, orice scrisoare, orice jurnal secret sau chiar cărți de povești. Și când vei ști să citești repede, vei putea citi orice, te vei putea uita și la filmele care nu-s dublate (știu că își dorește să vadă Harry Potter, dar refuză pentru că nu e dublat).
-Și la matematică?
-Și la matemitcă la fel. Cu cât faceți mai multe exerciții, cu atât veți putea calcula mai repede. Știi că la PKXD (e un joc pe telefon) ai nevoie de calcule și ne întrebi mereu?
-Mda…
-Ei, cu cât faci mai multe exerciții, cu atât vei putea calcula mai repede.
-Dar tot nu-mi plac temele.
-Nu le face. Dacă tu crezi că nu te ajută pe tine și nu-ți sunt de folos, dacă nu îți aduce nicio bucurie ceea ce înveți, nu le face.

Și nu le-a făcut. În seara aia pur și simplu nu le-a făcut. Nu am zis nimic. Dar deja mă certam eu pe mine, în mintea mea. Totuși, aveam încredere. Știu că atunci când nu suntem condiționați și când avem libertate, când ni se ia povara/presiunea de pe umeri și vedem clar motivația, facem alegeri înțelepte.

A doua zi, de dimineață, copila mea s-a apucat de făcut teme. Imediat după ce s-a trezit. Înainte să mănânce. M-a rugat să o ajut, nu mi-a convenit la ora aia, era înainte de școală și eu aveam lucruri de făcut. Dar am ajutat-o, fără să-i țin niciun discurs moralizator. Era deja îngrijorată că va începe școala și nu are temele făcute. Nu avea rost să mai pun eu gaz pe foc, am tăcut și am fost acolo. Dar după ce a terminat școala, am rugat-o să ia în calcul faptul că eu dimineața nu o voi putea ajuta pe viitor, pentru că și eu am muncă. Și, dacă ea alege să-și facă temele, este bine să aleagă și o oră potrivită.

Așa a fost pentru noi eliberarea de povara temelor.

Sunt zile în care nici nu apuc să o întreb de teme, că ea deja le are terminate. Câteodată le face în pauze. Sunt și zile în care-mi cere ajutorul. Și mai sunt și zile în care joaca și alte activității pe care le iubește îi captează mai mult atenția decât temele. Dar e firesc. Atunci doar îi amintesc că dacă vrea să le facă, e bine să nu o apuce ore târzii.

Totuși, nu a mai zis de atunci că ei nu-i plac temele.

Eliberarea de presiune funcționează nu doar la 7 ani. Și la 17 și la 37. Știu pe pielea mea. Să vezi scopul și nu povara, să găsești motivația și bucuria în ceea ce faci te ajută să nu mai amâni. Totuși, ca să poți scăpa de presiune și să vezi motivația și bucuria, e nevoie să domolești frica. În cazul ăsta, frica de note mici, teama de nereușită. Astea sunt temerile noastre și copiii nu au cum să le înțeleagă. Ei înțeleg doar dacă le vorbim pe limba lor. Iar pe limba lor e nevoie de dragoste necondiționată, acceptare, susținere, bucurie și libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *