Cum știi dacă ai un copil genial și ce faci după ce afli

Vă povesteam acum câteva săptămâni, pe Facebook, că eu niciodată nu m-am întrebat dacă am sau nu un copil genial. (Prin genial a se înțelege cu abilități înalte). Și nu m-am întrebat, pentru că mereu am considerat că inteligența emoțională e mai importantă decât IQ-ul în sine. Este convingerea mea că un copil/adult echilibrat emoțional poate avea rezultate mult mai bune, chiar geniale, în orice domeniu. Și, mai important de atât, se simte împlinit în viața lui.

În momentul în care am aflat că cei de Romanian Gifted School realizează o evaluare complexă, în care afli care-s punctele forte ale copilului tău și unde mai trebuie lucrat, am zis că ar fi minunat dacă am face și noi acea evaluare. Iar prin noi, așa cum știți și voi, se înțelege copilul :).

Cel mai utilizat test pentru descoperirea abilităţilor cognitive ale copiilor, mai ales în descoperirea copiilor cu abilități înalte, este testul internaţional WISC IV – Wechsler Intelligence Scale for Children. Testarea oferă informaţii cu privire la coeficientul de inteligenţă congnitivă (IQ), emoţională (EQ), socială (SQ)și comportamentală din suma probelor selectate din teste – teste cognitive, de personalitate, aptitudinale.

Romanian Gifted School este o școală unde sunt admiși doar copii cu abilități înalte și unde programa școlară este adaptată nevoilor copilului, iar acest test reprezintă una dintre etapele obligatorii pentru înscrierea în această școală.

Așa cum vă povesteam, la momentul acela nu voiam să facem vreo schimbare în ceea ce privește școala copilei, ea fiind deja în clasa a II-a la o școală de stat, una de cartier. Dar mi-a plăcut foarte mult ideea că putem ști pe unde se află din punct de vedere cognitiv, emoțional și social. Și mai ales că puteam ști unde are nevoie de ajutor.

Așa…

Am mers, deci și am făcut testul. Ah, un lucru foarte important este că am întrebat-o înainte dacă vrea să meargă. I-am spus că este vorba despre un test, cu multe jocuri și exerciții, din care va afla la ce e ea mai bună în momentul ăsta. A fost încântată, abia aștepta, deci am mers.

Am ajuns, eu cu multe emoții. Nici într-un caz pentru rezultatele testului, îmi iubesc copila, indiferent ce ar putea spune vreun test de pe lumea asta despre ea. Dar aveam emoții pentru felul în care va percepe experiența în sine.

Ea a rămas singurică cu psihologul școlii, eu am așteptat, nu prea departe de ea.

După o oră și un pic, copila mea a ieșit cu un zâmbet cât toată fața. Mi-a spus că i-a plăcut foarte mult și că, deși la unele lucruri nu a știut foarte bine, ar vrea să mai vină.

Minunată veste pentru mine. Deci experiența în sine fusese una cel puțin ok.

Au trecut două săptămâni și am primit și rezultatul. Inițial, prin email.

M-am uitat pe raportul de evaluare. Prima dată, de sus până jos. Apoi am mai citit încă o dată. Și încă o dată. Asta pentru că, așa cum vă spuneam, nu mă gândisem, o singură dată măcar, că am un copil cu un IQ care în alte țări e subiect de știri.

Apoi am citit mai atent evaluarea. Și știți ce? Eu parcă nu-mi recunoașteam copilul. Și știți de ce? Pentru că noi nu ne vedem copiii așa cum sunt ei, ci așa cum suntem noi.

După ce am primit raportul, am vorbit cu cei de la Romanian Gifted School. Inclusiv cu psihologul care a făcut evaluarea. Și abia ce aveam să aflu aici m-a pus pur și simplu în fund și m-a făcut să mă întreb pe ce lume am trăit până acum. Aveam să aflu că am un copil echilibrat emoțional, care reușeste să ducă task-urile la bun sfârșit, fără anxietate, chiar și atunci când simte că sunt dificile, chiar și când se încurcă. Un copil care nu s-a temut de eșec și care a reușit să obțină rezultate uimitoare.

Buuun…

Da, eu am fost surprinsă șocată. Și asta pentru că eu vedeam un copil timid (ca mine), emotiv (ca mine), cu teamă de eșec (ca mine), cu probleme de concentrare (ca mine), care nu duce taskurile la final (ca mine). Și care se plictisește adesea (nu ca mine, ci ca ea).

Evident că se plictisește dacă taskurile nu reprezintă o provocare pentru ea, nu? Dar cine să vadă asta, că eu nu.

Ce am realizat?

Că făceam fix ce i-am reproșat mult timp mamei mele.

Unul dintre reproșurile pe care le făceam mamei a fost că niciodată, în copilărie, nu mi-a oferit posibilitatea de a merge la diverse cursuri. Nu-mi oferise niciodată perspective. Mama mea nu avea cum să facă asta. Pentru că supraviețuirea era atât de grea pentru ea, încât astfel de lucruri nu intrau în calcul.

Eu, pe de altă parte, fără a fi supusă greutăților pe care le-a dus mama, sunt supusă greutăților din mintea mea anxioasă. Iar rezultatele în ceea ce privește dezvoltarea copilului, ce să vezi, sunt similare. Chiar dacă în contexte complet diferite de viață.

Ce am făcut după ce m-am trezit?

Mi-am luat copila de mânuța ei de copil cu abilități înalte și am întrebat-o ce își dorește să facă. Nu, nu aveam de gând să-i schimb peste noapte școala, colectivitatea, prietenii, în urma unei evaluări. E fix tot copilul meu, pe care îl iubesc oricum ar fi. Așa că am ascultat-o. Cu atenție.

Și mi-a zis că ei îi plac foarte mult jocurile. Știam asta, nicio noutate. Dar, nu mă gândisem până atunci că pasiunea ei poate fi o oportunitate de învățare. Așa că am întrebat-o dacă nu ar vrea să învețe să creeze ea jocurile astea. Bineînețeles că a vrut.

”Dar, mami, multe dintre jocurile astea sunt în engleză și eu nu sunt foarte bună la engleză”.

Nu, nu ea e cea care nu e bună la engleză, ci mediul de învățare la care eu am expus-o nu a fost potrivit pentru ea. Am schimbat și asta. Am căutat o școală de engleză care sper că va ști să o ajute să descopere cât de bună e, de fapt.

Și-și mai dorește înot. Și cursuri de actorie. Nu am găsit încă ceva. Nici nu vreau să aibă un program extrem de încărcat. Vreau să se bucure în continuare de copilărie. Dar dacă voi găsi ceva unde va merge cu bucurie, ca și la joacă, voi încerca să o înscriu și la astea. Dacă ne-o mai ține și bugetul, zic.

Altfel, să știți că ciondănelile dintre noi și faptul că niciodată nu vrea să-și facă curat în cameră, precum și faptul că își lasă lucrurile aruncate prin toată casa nu au nicio legătură cu vreo abilitate. Poate doar cu aceea de a mă scoate pe mine din minți. Și nu pentru că are ea vreo vină, ci pentru că eu încă nu știu prea bine să pun anumite limite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *