miercuri, februarie 12, 2025
PărințealăSlider

Două întrebări prin care le putem fi aproape copiilor noștri

Ne este ușor să le fim aproape copiilor noștri când sunt cooperanți și se poartă frumos. Adică așa cum ne dorim noi. Când sunt zâmbitori și înțelegători. Dar când sunt furioși, când avem impresia că ne sfidează, când noi îi rugăm frumos și ei ne spun că nu vor și nu au chef… ne e mai greu. Adică mie, una, mi-era destul de greu. Și încă îmi mai este câteodată.

Dar așa cum am scris mereu aici, în cei aproape opt ani (oh, doamne, cum au trecut!), de când sunt mamă, un lucru a funcționat mereu. Să mă pun în locul copilului, să încerc să-mi dau seama ce simte.

Fix atunci când nu mai știam ce să fac, când aveam impresia că orice zic și oricum acționez, nu voi mai reuși să evit niște crize de furie sau o ușă trântită, am realizat că exact asta lipsea. Să mă conectez cu copila. Să-mi dau seama ce simte.

Copiii, de cele mai multe ori, nu ne spun- ”mami, îmi este greu. Sunt furioasă pentru că x și y lucru. Și m-ar ajuta să se întâmple una și cealaltă ca să rezolvăm asta”. Nu. Asta, cel mai probabil, nu se va întâmpla.

Imaginați-vă o scenă. Veniți de la muncă, ați avut o zi grea, șeful a pus presiune pe voi, lucrurile nu v-au ieșit, v-ați simțit neîndreptățite, a fost o zi cu frustrări, cu nemulțumiri. Ajungeți acasă și, oricât de mult v-ați dori, starea aia de agitație și nervi e tot acolo cu voi. Ați vrea să le ștergeți toate cu buretele.

Fix în clipa aia, vă întreabă bărbatul – Ce ai, de ce ești așa nervoasă?

Poate îi spui că nu ai nimic, doar ca să treci mai repede peste starea asta. Și, cei mai mulți dintre copii, aleg varianta asta: ”N-am nimic”. Sau îi spui că iar nu reușești să te înțelegi la muncă cu x și z, pentru că sunt absurzi. Sau că nu ți-a ieșit nimic în ziua aia, ori că nu știu ce proiect s-a dus pe apa sâmbetei.

Imaginează-ți cum ar fi să înceapă să-ți țină prelegeri și discursuri moralizatoare. Să-ți spună că nici tu n-ai recaționat prea bine. Că puteai face mai bine, că era mai înțelept să…, că ar fi trebuit să…

Șansele să te înfurii și mai tare, să te simți neîndreptățită ori neînțeleasă sunt foarte mari. Chiar dacă intenția este bună, discuția poate foarte ușor să degenereze într-o ceartă.

Așa e și la copiii noștri. Când sunt furioși, când nu au chef, când nu ne înțelegem cu ei, nu e pentru că sunt niște mici manipulatori, care au învățat cum să ne sfideze și scopul lor este să treacă peste autoritatea noastră. Nu, de fapt, le este greu. Greul poate veni din relația cu noi, că poate nu le-am fost aproape sau am pus prea multă presiune. Greul poate veni din relația cu alții. Poate au fost și ei neîndreptățiți, poate s-au înfuriat, poate se simt neputincioși cu toate lucrurile pe care le cerem de la ei. Noi, ceilalți sau ei înșiși.

M-am gândit mereu ce m-ar ajuta pe mine. Și cred că poate ajuta pe oricine.

Ce simți și ce te-ar ajuta? Aceste două întrebări care fac minuni.

Poate copilul refuză sau evită să facă un lucru pe care noi l-am rugat să-l facă. Sau poate se comportă inacceptabil. Putem să-l întrebăm ce simte, cum se simte. Probabil, dacă nu are exercițiu în a identifica ce simte, va fi mai greu. Și atunci ajută să încercăm noi să identificăm ce emoția. Ești trist? Ești furios? Ți-e teamă că…?Ești dezamăgit? Te simți rănit?

Iar după ce copilul poate spune ce simte, a doua întrebare cred că face minuni. Ce te-ar ajuta/Cum îți pot fi alături? Atât, fără sfaturi, fără morală, fără lecții de viață. Căci viața pe care noi o știm, așa cum o știm, ei n-o știu și nici n-o înțeleg.

La prima vedere, par două întrebări simple. Dar ce te faci când copilul spune că nu vrea să își facă temele. Iar tu îl întrebi ce simte despre asta. Și el zice: ”simt că n-am chef și gata”.

Asta (sau altele asemenea) e momentul când nu mai e deloc ușor să le acceptăm emoțiile și să-i susținem. Să acceptăm că le e greu și să-i întrebăm cum îi putem ajuta.

Nu ne este ușor, pentru că ne e teamă. Ne gândim că vor ajunge niște leneși care nu vor reuși nimic în viață, pentru că la fiecare mică greutate dau înapoi. Ei bine, astea-s fricile noastre.

Să fie furioși e firesc. Și noi suntem. Să le fie greu e ceva firesc. Și nouă ne este de multe ori. Poate ne e greu să facem lucruri simple. Poate nu avem chef. Și, atunci, nu-i așa că ne-ar plăcea să avem parte de niște susținere, în loc de critică și morală?

Ei, bineînțeles că ne-ar plăcea. Dar și lor!

Ce simți și cum îți pot fi alături (ce te-ar ajuta)? – cred că sunt două întrebări care fac minuni. Indiferent de vârstă. Cu toții avem nevoie să fim înțeleși și susținuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *