Lecția de viață cu care aș vrea să rămână copilul meu

Ieri, copila mea a făcut 8 ani. A zburat timpul pur și simplu. Dar în ultimul an, dintre toți cei 8 de până acum, am conștientizat cel mai mult ce dau mai departe ca mamă, ca părinte.

Părinții își doresc ce este mai bun pentru copiii lor. Iar pentru asta, fiecare face cum știe mai bine. De cele mai multe ori, modul în care ne creștem copiii este extensia modului în care noi am crescut. Fie că suntem, fie că nu suntem conștienți de asta.

Vrem sau nu, știm sau nu, avem o ”agendă” cu copiii noștri. Iar agenda pe care o avem este bazată pe experiențele noastre de viață, pe fricile noastre, pe trăirile noastre. Pe felul în care noi credem că ar fi bine să fie construită personalitatea copiilor noștri. Ca să le fie bine în viață.

De exemplu, unul dintre multele lucruri de pe agenda mea a fost – trebuie să o ajut să nu fie timidă și rușinoasă ca mine. Pentru că asta înseamnă suferință.

Ce am făcut?

Păi – până să înțeleg că dau mai departe ceea ce sunt, nu ceea ce spun – făceam exact opusul a ceea ce copila avea nevoie. De câte ori erau momente când era retrasă, când nu îndrăznea, când lăsa foarte mult de la ea în raport cu ceilalți – îi dădeam lecții. Îi spuneam ce e bine și ce nu, ce trebuie și ce nu. O îndemnam să fie mai îndrăzneață, mai înfiptă, mai… cum credeam eu că este bine să fie.

Ei bine, copiii noștri NU au nevoie de astfel de lecții. Despre cum să fie ce nu sunt.

Copiii noștri au nevoie de suport, de empatie. Au nevoie să ne punem în locul lor și să acceptăm că și nouă ne-ar fi fost greu într-o anume situație. Și să recunoaștem asta.

Au râs copiii de tine? Păi de ce? Păi ce ai făcut? Păi și tu de ce n-ai zis nimic? De ce nu ai făcut x și y lucru? – cam asta e agenda. Aia în care le dăm lecții copiilor despre a fi ce nu sunt. Din teama noastră de a nu suferi.

Au râs copiii de tine? Îmi pare rău, îmi imaginez că a fost foarte dureros. Și eu eram foarte tristă când mi se întâmpla asta. Uite, când eram mică, mi s-a întâmplat… Chiar și acum, când sunt mare, am momente în care mi-e greu în astfel de situații.
Dar noi, în familie, ne iubim fix așa cum suntem. Și mergem mai departe împreună.
Oare ai putea face ceva diferit data viitoare?
– cam ăsta e modul în care le suntem aproape. Cu suport. Cu empatie.

Chiar și când nu suntem conștienți (mai ales când nu suntem conștienți) tot dăm mai departe copiilor noștri părți din noi. Cel mai mult, până la vârsta de 7 ani, copiii învață din ce suntem noi, nu din ce vrem să-i învățăm noi. Copiii pur și simplu descarcă programele după care părinții funcționează. ”Cei șapte ani de-acasă” sunt cu adevărat temelia, dar într-un mod diferit decât folosim noi termenul în societate.

Dacă noi suntem aspri și critici cu noi înșine, ghiciți ce? Și copiii noștri vor fi. Cu ei înșiși.
Dacă pentru noi munca e grea, responsabilitățile sunt o povară, viața e grea, ghiciți ce? Și copiilor le sunt grele responsabilitățile. Temele, școala, ordinea în cameră.
Dacă noi suntem veșnic nemulțumiți, ghiciți ce? Ei bine, da. Și ei.

Lucrurile astea se întâmplă indiferent ce le spunem și ce educație vrem să le dăm.

Dar m-am lungit și am ocolit mult. Așa că voi reveni la lecția pe care mi-am dat seama că vreau să o dau copilei mele.

Blândețe

Da, asta vreau să fie lecția ei de viață de la mine. Să fie blândă cu ea. Să fie blândă cu ea și cu cei din jur.

Noi, oamenii, toți avem nevoie de blândețe. Eu am 38 de ani peste câteva săptămâni și ăsta rămâne în continuare cel mai greu lucru pe care mi-l pot da mie. Blândețe.

Să fiu blândă cu mine când greșesc. Să fiu blândă când nu reușesc ce îmi propun. Să fiu blândă când nu sunt ce îmi doresc să fiu. Blândă cu mine când mi-e greu. Să fiu blândă cu nevoile mele. Să fiu conștientă că am făcut tot ce am putut eu mai bine într-un anumit moment, chiar dacă a ieșit prost. Mai ales dacă a ieșit prost.

Blândețea este un dar, o lecție de viață pe care îmi doresc mult să o dau copilei mele. Și, pentru asta, încep prin a fi blândă cu mine.

Pentru că unul dintre lucrurile importante pe care le-am învățat în ultima perioadă este fix ăsta- blândețea pe care ne-o dăm nouă înșine este contagioasă. Ne-o dăm nouă, apoi copiilor noștri, partenerului/partenerei de viață, oamenilor de lângă noi.

2 comentarii la „Lecția de viață cu care aș vrea să rămână copilul meu

  • 29 mai 2021 la 23:03
    Permalink

    Blandetea cand esti foarte obosita, mi se pare cea mai grea experienta de mamica.

    Răspunde
    • 2 iunie 2021 la 13:38
      Permalink

      Cand esti obosita, ai nevoie sa fii in primul rand blanda cu tine.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *