Sindromul post-vacanță la copii. Ce este, care sunt simptomele și cum îl combatem

Sindromul post-vacanță. Nu am știut niciodată că există o afecțiune cu numele ăsta, dar mărturisesc că am avut dintotdeauna simptomele ei. Acum că am copil și am aflat că nu este o problemă pe care o aveam doar eu, chiar mi-am pus multe semne de întrebare.

Deja am observat anul ăsta și la fetița mea că a fost abătută câteva zile după ce ne-am întors din concediu. Asta în ciuda faptului că era încântată să se întoarcă la copii. Despre mine nici nu mai are rost să vorbesc. Când mi-am dat seama că s-au terminat cele două săptămâni și mă întorc la muncă, eram aproape de depresie. Și ei și mie ne-a trecut destul de repede. De data asta. Ea e încă mică, iar eu mi-am canalizat energia ca să o înveselesc.

Îmi amintesc însă de perioada când eram eu elevă și de stările prin care treceam când mă întorceam din vacanța de vară petrecută la bunici. Nu te puteai înțelege cu mine cel puțin o săptămână. Școala nu mă interesa deloc, nu-mi trebuia nici măcar mâncare. Ba chiar, aveam și program zilnic de plâns pe tema asta. Mi se părea că lume se sfârșește.

Ei bine, spre rușinea mea, abia anul ăsta am aflat că există acest sindrom post-vacanță și cu ocazia asta, la un simplu search, am descoperit că site-urile de afară sunt pline de sfaturi pentru a-l combate. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) încă nu îl recunoaște ca fiind o boală deși simptomele lui pot fi în anumite cazuri (rare ce-i drept) unele cu adevărat îngrijorătoare, atunci când vorbim despre persoane mai sensibile sau când persoanele afectate nu găsesc înțelegerea de care au nevoie.

Plecând de la ”descoperirile” mele, am discutat subiectul cu o prietenă, care este convinsă că nu este decât o mare prostie, o invenție a zilelor noastre. Eu sunt de acord că sindromul post-vacanță este un subiect dezbătut doar în ultimii ani, dar chiar cred că simptomele lui sunt reale și resimțite de muuultă vreme. Asta chiar dacă, slavă Domnului, la cei mai mulți nu se manifestă într-o formă gravă.

Acest sindrom îi afectează atât pe adulți cât și pe copii. Dar plecând pe la premisa că noi suntem în stare să ne purtăm de grijă (parcă am îndoieli în privința asta gândidu-mă cum m-am simțit la sfârșitul concediului), specialiștii oferă sfaturi pentru a-i ajuta pe micuți să depășească această problemă. Sfaturi care, spun eu, chiar sunt necesare ținând cont de modul în care poate influența starea copilului în anumite cazuri.

În rândul celor mici, sindromul post-vacanță se poate manifesta, potrivit psihologilor, sub formă de tristețe, iritabilitate, tulburări de somn, oboseală, pierderea poftei de mâncare și, în unele cazuri, chiar apariția unor dureri corporale difuze, diaree sau vărsături.

Iată care sunt sfaturile psihologilor în ceea ce privește sindromul post-vacanță:

• Alimentația

Specialiștii spun că alimentația este foarte importantă și ar fi bine ca în dieta copilului care se întoarce din vacanță să fie evitate dulciurile și să existe cât mai multe fructe, legume și lactate, pentru o stare de spirit mai bună.

• Activități de rutină

Ar fi bine ca părinții să stabilească activități de rutină (la aceeași oră). De exemplu, schema ”masă de seară-spălat-dormit”. Sau puteți avea un ritual al vostru după grădiniță/creșă/școală. Un joc, mers în parc sau la locul de joacă sau orice este potrivit și pe placul vostru.

• Încurajările și apropierea familiei

Părinții ar trebui să le explice copiilor aspectele pozitive pe care le presupune reînceperea școlii: își vor revedea colegii, le vor povesti cum și-au petrecut vacanța, își vor relua activitatea. Copiii au nevoie de sprijinul familial în această perioadă, mai mult decât de obicei și nu trebuie să resimtă sfârșitul vacanței ca pe sfârșitul timpului de calitate petrecut alături de părinți.

Și aici eu sunt mai mult decât de acord cu ei, chiar cred că după ce încep creșa/grădinița/școala copiii au mai multă nevoie de noi. Au nevoie să știe că le suntem aproape indiferent ce s-ar întâmpla. Trebuie să se convingă că despărțirea de vacanță, nu înseamnă și o ruptură de părinți. Asta este cu atât mai mult valabil în cazul copiilor care merg pentru prima dată la creșă sau grădiniță. Ei au și mai multă nevoie să li se confirme că în continuare părinții sunt trup și suflet lângă ei.

În plus, este posibil  să existe momente în care copiii noștri devin mai dificili. Eu am observat de foarte multe ori că ei refulează acasă toate sentimentele pe care nu și le pot exprima în colectivitate, iar reacțiile câteodată sunt greu de înțeles. Atunci, sau mai ales atunci, zic eu că ar trebui să dăm dovadă de empatie și să le arătăm că suntem lângă ei.

Știu că nici grădinița și nici școala nu s-au inventat acum și de multă vreme merg copiii la grădiniță/școală și nu s-a mai făcut așa mare tam-tam. Dar din punctul meu de vedere este o etapă care trebuie tratată cu atenție și empatie. E o etapă dificilă pentru ei și pentru noi, așa că vă doresc multă putere și înțelepciune.