Cum e prima dată cu copilul la film. Și un concurs

Eu anul ăsta am fost pentru prima dată cu Sophie la film. Până acum (și chiar și acum) mi s-a părut prea mică. Eram pregătită să plecăm încă după primele secvențe, cel mult la jumătatea filmului.  Ei, spre surpriza mea, nu a fost deloc așa, chiar i-a plăcut. Atât de mult încât aproape zilnic îmi spune că vrea să mai mergem.

Este adevărat că la început a tresărit un pic, eram pregătită pentru asta, așa că se afla deja la mine în brațe. Deci totul ok, încântare maximă și pentru ea, dar mai ales pentru mine care visez dinainte să rămân însărcinată să merg cu fii-mea la film.

Aș vrea totuși să subliniez câteva lucruri pentru când mergeți pentru prima dată cu copilul la film:

  • Alegeți o zi și o oră mai puțin aglomerate, de preferat în cursul săptămânii, în prima parte a zilei, când copilul este odihnit.
  • Alegeți un loc la margine (în niciun caz în primele rânduri), e foarte posibil să fiți nevoiți să ieșiți, să mergeți la baie, nu e tocmai plăcut să deranjezi tot rândul când și dacă e cazul.
  • Desigur, alegeți un film potrivit vârstei, dublat în limba română dacă vorbim de un copil care nu are deocamdată capacitatea să citească.
  • Fiți pregătiți să nu reziste la tot filmul, e alegerea lui, mersul la film nu e o obligație, e ok doar atât timp cât copilul se simte ok din toate punctele de vedere.
  • Întârziați puțin. Nu o suna prea bine sfatul ăsta, dar dacă mergeți pentru prima dată, cu un copil mai mic, sunt șanse foarte mari să se plictisească înainte să înceapă filmul, în cele 15 minute de publicitate.

Un film care nouă ne-a plăcut este ”În căutarea lui Dory” (Finding Dory), dacă ați văzut ”În căutarea lui Nemo” și v-a plăcut, e musai să-l vedeți și pe ăsta. Dacă nu, mergeți să le vedeți pe amândouă.

Familia, o temă cheie a filmului

Când o întâlnim prima dată pe Dory, în ”Finding Nemo”, ea nu-şi mai poate aduce aminte nimic despre locul unde s-a născut şi nici despre părinţii ei. E clar, însă, că are o familie, iar acest nou film spune povestea acestei căutări.

„Pentru mine este uimitor cum Dory e un personaj cu care atât de multă lume empatizează”, spune actriţa Ellen DeGeneres, cea care îi dă viaţă lui Dory.

Acţiunea din noua producţie Disney•Pixar – „Finding Dory / În căutarea lui Dory” – are loc la aproximativ un an de la întâmplările din filmul original „Finding Nemo / În căutarea lui Nemo”. Când Dory îşi aduce aminte deodată că are o familie undeva, care s-ar putea să o caute, porneşte alături de Nemo şi Merlin într-o aventură care le va schimba viaţa. Aventurile și situațile amuzante se țin lanț, e un deliciu pentru copii, dar sunt convinsă că și pe placul adulților.

 

Cum spuneam, am pentru voi și un concurs. Cei de la Disney oferă premii, produse pentru copii imprimate cu personajele din film. Sunt convinsă că micuții voștri vor fi încântați, fii-mea adoră jucăriile cu personaje din filme de animație. Și chiar dacă vara se apropie de final și poate nu mai aveți în plan vacanțe la mare,  premiile le puteți folosi la piscină sau le păstrați frumos pentru anul viitor.

Premiile sunt următoarele:

Premiul I – 1 piscină și un set de aripioare de înot
Premiul II- o placă de înot și un set de aripioare
Și alte 8 premii cu câte un set de aripioare de înot.

Tot ce trebuie să faceți este să răspundeți la o întrebare simplă, într-un comentariu, aici, pe blog: Cum se numește balena albă din film?

Mai multe informații despre film și imagini puteți vedea aici

Concursul se desfășoară în intervalul 23.08 – 28.08, iar câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți, prin random.org. De menționat că participanții trebuie să aibă domiciliul în România. Succes!

Concursul s-a încheiat. Voi anunța câștigătorii imediat după tragerea la sorți. Succes tuturor!

Felicitari castigatorilor! Va multumesc tuturor pentru participare! Lista aici: http://fricidemamici.ro/index.php/2016/08/30/cei-10-castigatori-ai-concursului-finding-dory/

9 comentarii la „Cum e prima dată cu copilul la film. Și un concurs

  • 23 august 2016 la 21:42
    Permalink

    Pe balena alba o cheamă Bailey

    Răspunde
  • 23 august 2016 la 22:17
    Permalink

    Numele ei este Bailey.

    Răspunde
  • 24 august 2016 la 12:02
    Permalink

    Numele balenei: Bailey! Abia astept sa merg cu fiul la film. De la ce varsta recomanzi? Acum are un pic peste 2.

    Răspunde
    • 25 august 2016 la 22:52
      Permalink

      Noi am mers prima data acum, la 3 ani si 3 luni. Depinde si de copil, dar eu personal as zice ca nu inainte de trei ani.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *