Bulgur, hrișcă sau ovăz cu fructe – Rețetă rapidă pentru mic dejun sau desert
Trebuie să recunosc că am descoperit hrișca și fulgii de ovăz de când am copil. Asta tot căutând disperată rețete sănătoase pentru pitică. Și cum se pare că hrișca și ovăzul au o mulțime de nutrienți, am încercat să le introduc și în alimentația noastră. Se găsesc în hipermarketuri ori în magazinele naturiste, deci sunt la îndemâna oricui.
La fel și căpșunele sau fructele de pădure, și ele au o mulțime de vitamine și eu i le-am introdus destul de devreme în procesul de diversificare. Eu am ales să i le dau pe la 1o luni și un pic, pentru că atât avea când au apărut proaspete pe piață. Spun când i le-am dat eu, pentru că regula generală era să se introducă după 1 an. Desigur, pentru că au potențial alergen mare, am respectat regula celor trei zile- adică să nu mai introduc alt aliment nou până nu mi-a fost clar că nu e alergică la fructele de pădure.
Deci să revin la rețeta mea rapidă. Așa cum mai spuneam și la alte rețete sunt într-o disperată căutare de rețete rapide. Așa este și asta cu bulgur sau hriscă, iaurt și fructe, pentru care m-am inspirat de la Flavia, de pe blogul ei.
Ingrediente:
- 3 linguri de bulgur / hrișcă / fulgi de ovăz
- 1 iaurt de 140 de g
- 4-5 căpșune
- 5-6 fructe de zmeură (sau alte fructe de pădure)
- 1 linguriță de miere (sau după gust)- recomandat după vârsta de un an
- nuci (e opțional, dar dau un gust și o textură minunate, noi suntem înnebuniți după ele)
- Rețeta poate fi făcută și cu piersici sau caise, banane, chiar și măr copt în loc de fructe de pădure, și așa este foarte gustoasă. Și acestea fiind mai dulci, se poate renunța la miere.
Dacă fac cu hrișcă o pun de seara la hidratat și dimineața e numai bună de mâncat. Dacă fac cu bulgur îl fierb aproximativ 10 minute, tot de seara, să-l am gata dimineață. Dacă alegem fulgi de ovăz, și ei trebuie lăsați în apă la hidratat înainte de a-i combina cu restul ingredientelor.
(Ca idee, cerealele integrale – ovăzul, hrișca în cazul ăsta- se pun la hidratat în apă cu puțină zeamă de lămâie)
Bulgurul, hrișca sau ovăzul le amestec cu iaurtul, fructele tocate, mierea și nucile. Eu nu aș renunța la nuci, mi se pare că ele fac acest mic dejun să fie unul special.
Se pot adăuga și diverse semințe, după preferințe. E o rețetă care poate suferi modificări după gustul și necesitatea fiecăruia și este la fel de gustoasă. Ce să mai? Mi se pare un deliciu plin de nutrienți, ușor de făcut.
Până într-un an și două luni când a început să mestece băgam totul în blender, pentru că altfel, dacă simțea vreo bucățică, le împingea cu limba afară.
După aceea, când am mai crescut și noi, am tocat fructele din ce în ce mai mari sau, uneori le-am lăsat chiar întregi. Am făcut și cu fructe congelate când nu am avut proaspete și este gustos. Oricum ar fi e o rețetă delicioasă, merge ca mic dejun, desert sau gustare. După ce am făcut de vreo două ori m-am îndrăgostit iremediabil de rețeta asta 🙂