Ciuperci cu pui și gorgonzola

Îmi plac ciupercile și îmi place maxim și gorgonzola. Puiul nu este neapărat preferatul meu, dar pus în combinația asta este foarte bun.

Nu mi-e foarte clar dacă e ok să-i dau sau nu Mogâldeței gorgonzola, așa că am evitat până acum. Motiv pentru care am ales ca ei să-i pun mozzarella în loc de gorgonzola.

Este o rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Cel puțin nouă ne place foarte mult. Poate și pentru că eu una sunt mare fan brânză. Atât de mare încât dacă ar fi să aleg un singur aliment fără de care nu aș putea trăi cred că aș alege brânza.

Am folosit așa:

  • 5 ciuperci mari, mari
  • 5 pulpe superioare de pui pe care le-am dezosat
  • gorgonzola cât să umplu patru ciuperci cu ea
  • mozzarella pentru cea de-a cincea ciupercă
  • sare
  • 1 lingură de ulei măsline
  • 100 de ml de vin alb (opțional)

Am pus pulpele într-o tavă. Am turnat uleiul și vinul peste ele, apoi am presărat niște sare (eu am avut roz de Himalaya). Am pus un staniol peste și am băgat la cuptorul încins. Le-am lăsat cam 15 minute, apoi am scos staniolul, am pus din sucul lăsat peste ele și le-am băgat iar. Din când în când mai puneam cu lingura sos din tavă peste pulpe. Le las până ne se rumenesc puțin la suprafață și devin crocante.

În timpul ăsta am umplut ciupercile curățate și spălate cu gorgonzola, respectiv mozzarella. Le-am pus și pe ele în cuptor și le-am lăsat până s-au înmuiat bine.

La final, peste ciuperci am pus pulpele tăiate în două, am mai turnat puțin sos din tavă și am presărat câteva firicele de rozmarin. Asta este tot. Nouă ne plac foarte mult.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *