Pachețele rapide cu avocado

De când am devenit fan avocado, caut tot felul de variante de a-l introduce în alimentația familiei mele, pentru că este foarte sănătos și valoros din punct de vedere nutrițional.

Ideea de a face pachețele cu avocado am văzut-o la Flavia, pe blogul ei. Nu este nimic complicat. Practic este vorba despre guacamole, despre care am scris mai multe aici , pus în lipii din făină integrală.

Nu m-am învrednicit eu să fac lipiile, deși mă bate gândul. Dar cum am găsit unele fără prostii prin ele, mi s-a părut o variantă rapidă și ok.

Guacamole a fost rețeta care m-a făcut să mă îndrăgostesc de avocado. Până la ea mi se părea un fruct lipsit de gust, mult prea grețos și, în ciuda lucrurilor minunate pe care le citisem despre el și a valorilor lui nutritive, nu puteam să-l mănânc.

Rețeta de guacamole, în varianta mea, este una foarte foarte simplă. Iar de făcut pachețele e la fel de simplu. Am folosit următoarele ingrediente:

  • un avocado
  • 4 roșii mai mici sau 2 mai mărișoare
  • 2 fire subțiri de ceapă
  • o legătură mică de pătrunjel
  • aproximativ o linguriță de zeamă de lămâie (sau după gust)
  • 1 cățel mic de usturoi (opțional)
  • câțiva stropi de ulei de măsline
  • sare
  • 3-4 lipii din făină integrală

Modul de preparare este, așa cum am tot spus deja, simplu, simplu. Avocado îl spăl, apoi îl tai, scot miezul cu o lingură, îl pisez și pun zeama de lămâie peste el. Roșiile, ceapa, usturoiul și pătrunjelul le toc mărunt și le adaug peste el. Pun sarea și uleiul și amestec. Ăsta este guacamole.

Lipiile le pun câte un minut-două în tigaie, fără pic de ulei. Devin ușor crocante, mie mi se par minunate așa. Apoi pun guacamole în ele. Se pot face și sub formă de clătită, dar mie îmi plac mai mult triunghiuri. Practic îndoi lipia, pe o parte pun guacamole și acopăr cu cealaltă jumătate. Apoi le tai în trei. Pe cea pe care i-o dau Mogâldeței o tai în triunghiuri micuțe-micuțe, cât să le țină ea în mână și să le mănânce din două-trei îmbucături. Altfel, dacă o las pe ea să mănânce un triunghi mare, conținutul se împrăștie prin toată bucătăria  :).

Pentru ce am devenit mare iubitoare de avocado, am încercat tot soiul de rețete minunate. Iată-le:

5 combinații de avocado cu fructe, pline de vitamine. Ideale pentru micul dejun sau gustarea micuților

Ouă umplute cu pastă de avocado și maioneză din avocado

Salată de boeuf cu maioneză de avocado

După ce am devenit fan guacamole, am învățat și să aleg un avocado. Așadar, e bine ca fructul să nu aibă pete pe el, iar culoarea poate diferi de la verde la maro închis. Este copt atunci când este ușor moale la apăsarea cu degetul. Dacă este prea moale nu mai este bun. Dacă nu îl prepari în aceeași zi, mai bine alegi un avocado mai crud și îl lași într-o pungă de hârtie, alături de un măr, la temperatura camerei. Sau în coșul de fructe, ferit de soare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *