Cele mai vesele 10 melodii, potrivit specialiștilor în neuroștiințe
După o perioadă în care pur și simplu simțeam că nu am timp să ascult muzică, mi-am dat seama că-mi răpesc ceva foarte valoros din viață. Îmi răpeam chiar bucuria.
Mi-am dat voie din nou să mă bucur de lucrurile care mă fac să mă simt bine, iar muzica este unul dintre ele. Ascult muzică și atunci când sunt binedispusă, dar ascult muzică și ca să mă binedispună, atunci când am stări proaste.
Am vindecat cumva relația mea cu muzica și acum mi-e din nou prieten bun, de nădejde, în orice stare m-aș afla. Chiar și atunci când simt că mă cuprinde furia și îmi vine țip (la copil sau la bărbat), fac stânga-mprejur și încep să cânt. Sau să-mi pun muzică.
Totuși, trecând peste faptul că pe mine mă ajută foarte mult în ultimul timp muzica, am dat peste un clasament despre care specialiștii în neuroștiințe susțin că ar fi topul celor mai vesele melodii.
Clasamentul a fost făcut în urma unor studii care au ținut cont de mai multe criterii, inclusiv contextul social din care proveneau participanții.
Concluzia a fost însă, până la urmă, una de ordin tehnic. Astfel, neurologii au stabilit criterii comune pentru piesele muzicale considerate a fi cele mai vesele și anume: au un tempo peste medie, de aproximativ 140-150 bătăi pe minut și sunt compuse pe o tonalitate majoră (sau cheie majoră, nu știu exact cum se spune corect). De asemenea, specialiștii au analizat și versurile, iar acestea sunt, adesea versuri ușoare, poate chiar fără sens, versuri care descriu evenimente fericite sau pozitive și/sau situații amuzante.
Așadar, iată topul celor mai vesele melodii. Cu unele dintre ele rezonez și eu, chiar îmi vine să mă fâțâi prin casă atunci când le aud, cu unele nu tocmai. Sunt curioasă voi ce părere aveți.
- Queen – Don’t stop me now-
2. Abba- Dancing Queen
3. Wham! – Wake Me Up Before You Go-Go
4.Billy Joel – Uptown Girl
5.Survivor – Eye of the tiger
6.Monkees – I’m a beliver
7.Cyndi Lauper – Girl just wanna have fun
8.Bon Jovi – Living on a prayer
9.Gloria Gaynor – I wil survive
10.Katrina & The Waves – Walking on sunshine
Sursă- mymodernmet.com