vineri, martie 29, 2024
Slider

Dintr-o mamă bleagă poate ieși un copil îndrăzneț?

Despre mine v-am zis de multe ori că-s bleagă. Dar bleagă rău, am descris aici cât sunt de bleagă  – Nu-s cu nasul pe sus, sunt doar puțin bleagă . Pe scurt, eu  abia reușesc să scot două vorbe gâtuite în public. Am avut momente când am evitat oameni cu care mi-aș fi dorit să schimb măcar două vorbe, doar pentru că nu am știut ce să le zic și nu am fost în stare să socializez. Eu pot să scot pe gură cele mai mari inepții tocmai din teama exagerată de a nu fi ridicolă, de a nu greși  Eu tac când trebuie să vorbesc și vorbesc fix când trebuie să tac din cauza puhoiului de emoții care îmi inundă creierul.

Am mai spus toate astea, nu e nimic nou. Și tocmai pentru că eu am suferit și sufăr în continuare foarte mult din acest motiv, din cauză că-s bleagă adică, una dintre cele mai mari dorințe pe care le-am avut și le am pentru copilul meu este să nu fie ca mine. Dar deloc. Mereu mi-a fost teamă să nu-i transmit felul meu de a fi. Pentru că știm cu toții cât de mult ne copiază copiii, cât de mult sunt reflexia noastră.  Așadar, chiar dacă am simțit că mi-e jenă, teamă, rușine, am mers înainte. De fiecare dată am încurajat-o să spună ce are de spus, mereu am susținut-o dacă a greșit. Când am văzut-o că se sfiește, am avut grijă să fiu lângă ea.

Nu știu cât mi se datorează mie, cât lui taică-su și cât i se datorează ei însăși, dar am avut o revelație în acest weekend. Am avut serbarea. Ultima ei serbare de Crăciun la grădiniță. Aia la care iar mi-au șiroit lacrimile pe față, deși eram sigură că m-am călit și nu voi mai boci.

Dar revin, am fost extrem de surprinsă să-mi descopăr copila și cât de dezinvoltă a fost. Chiar dacă își făcuse griji cu vreo două săptămâni înainte că nu știe poezia, acolo, pe scenă, nu părea să aibă urmă de emoție. Nu doar că și-a spus partea ei de scenetă, le-a șoptit și celorlalți copii. Ba, mai mult, pentru că una dintre colegele ei plângea, a recitat împreună cu ea strofa pe care fetița aceea o avea de recitat. A dat tonul la dans și, când s-a încurcat, n-a avut nici cea mai mică problemă să se redreseze și să treacă mai departe.

Și momentul care m-a șocat pur și simplu a fost cel în care au intrat în încăpere vreo 7-8 Moși Crăciuni, cu instrumente muzicale, destul de gălăgioși. Mă așteptam să se sperie sau să devină mai retrasă, Nici gând. La fiecare întrebare a lor ea răspundea imediat. Tare, sigură pe ea. Când ei au întrebat de colinde, ea a început direct să turuie. Ba chiar a fost un moment amuzant, că Moșii nu au mai apucat să se sincronizeze cu instrumentele, pentru că ea de încântare a luat startul înainte.

Aveam să constat, tot atunci, că ea, spre deosebire de mine, îi cunoaște pe toți părinții colegilor ei. Și vorbește cu fiecare, îi întreabă diverse. Face glume. Ceea ce mie greu îmi iese, dacă-mi iese.

Deci da, dintr-o mamă bleagă poate ieși un copil îndrăzneț, dezinvolt, sigur pe el. E nevoie de muncă multă, cu noi însene în primul rând, dar se poate, da. A păstrat de la mine sensibilitatea și văd asta la fiecare pas. Dar nu și blegenia. Și mă bucur nespus să aflu asta. A;a de mult încât am și împărtășit cu voi.

 

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *