Despre testul morcovului sau cum să nu ne mai mâncăm emoțiile

Se spune că lumea se împarte în două: persoane care mănâncă pentru a trăi și persoane care trăiesc pentru a mânca. Eu recunosc fără nicio sfială că fac parte din a doua categorie. Mereu am avut măcar câteva kilograme mai mult decât mi-aș fi dorit, niciodată nu am fost slabă, decât dacă am fost bolnavă.

Am tot luptat cu kilogramele, și-am tot oscilat, cu vreo 3-4 până în 30 de ani, și cu vreo 7-8 după 30 de ani și, deci, după ce am devenit mamă. Am ținut nșpe mii de diete, unele mai raționale, altele deloc (da, m-am înfometat la greu de-a lungul anilor). Într-un final am stat și am analizat mult comportamentul meu alimentar, mi-am pus întrebări. Și mai ales întrebările – de ce mănânc mult și de ce mă îngraș mereu?

Am găsit mai multe răspunsuri: că sunt gurmandă, iubesc mâncarea prea mult, ador pur și simplu anumite gusturi; că mănânc din cauza stresului, din cauza oboselii; că mâncatul mă calmează, cam cum îi calmează pe alții fumatul (cică), că nu am timp să mănânc corect, mănânc haotic și pe apucate și multe porcării; că mănânc în timp ce mai am și o altă activitate (scriu, mă uit la televizor, citesc) și așa sfârșesc prin a mânca mai mult decât este cazul, pentru că nu sunt atentă și nu conștientizez cât mănânc de fapt. Lista poate continua cu mult mai multe răspunsuri.

Rezumând totuși, răspunsul de fapt era unul singur: îmi mănânc emoțiile. Mâncarea compensează o mulțime de frustrări, mâncarea îmi dă satisfacție (o ciocolată la momentul oportun poate face minuni), mâncarea a fost pentru mine mereu momentul în care familia se strângea la masă, deci ar putea fi și atenție din partea celor dragi. Și tot așa, explicațiile pentru faptul că îmi mănânc emoțiile sunt multe.

Niciunul dintre acestea nu este însă răspunsul corect la întrebarea de ce mănânc? Singurul motiv corect și sănătos pentru care ar trebui să mâncăm este foamea. Atât. Nimic altceva. Și ar trebui să mâncăm atât cât să ne potolim foamea, în niciun caz până simțim că nu mai putem, sau că plesnim.

Nu o să mai înșir aici problemele mele alimentare, de fapt am început să scriu articolul ăsta după ce am citit un titlu ce m-a făcut să izbucnesc în râs: testul morcovului. Sună ciudat și chiar amuzant, dar citind despre ce este vorba mi s-a părut o idee genială.

Ce presupune testul morcovului

Testul morcovului a fost gândit de niște psihologi care lucrau cu pacienţi suferinzi de obezitate. Scopul lor era să împiedice nişte oameni să mănânce în exces și să-i determine să mănânce doar atunci când le este cu adevărat foame.

Testul morcovului este unul incredibil de simplu. Când simţi nevoia să mănânci ceva, oferă-ţi un morcov imaginar. Da, imaginar! Gândește-te că singura mâncare pe care o poți alege acum e un morcov. Dacă îți vine să-l înfuleci fix în clipa aia, fără să stai pe gânduri,  înseamnă că-ți este foame. Dacă însă parcă nu-ți convine, parcă ai vrea altceva, înseamnă că era doar o poftă de a mânca justificată de alte motive decât foamea, probabil emoții.

Așadar, mănânci morcovul dacă ți-e foame cu adevărat, dacă nu, de fapt, îți mănânci emoțiile, oricare ar fi ele.

Despre mindful eating

Mâncatul conștient i-aș zice eu acestui mindful eating. Și cred că asta ar fi soluția pentru kilogramele cu care mă lupt eu de când mă știu. Să mănânc conștient. Și pentru asta am citit câteva ponturi care mi se păreau chiar interesante, pe unele eu chiar le aplic, să vedem cât reușesc și pentru cât timp. Și anume:

  • Desigur, testul morcovului – mie chiar mi se pare tare, altfel nu aș fi scris despre el
  • Dă o notă foamei și senzației de sațietate. Notează-le de la 1 la 10. La nota 1 ți-e foame de mori, simți că leșini, iar la 10 ești sătul de crăpi, abia mai respiri. Ideal ar fi să mănânci când ți-e foame de 3-4, adică nu aștepta până mai poți de foame. Și să mănânci până te saturi de cam 6-7, atât cât să nu-ți mai fie foame și să te simți confortabil, nu neapărat sătul.
  • Mese fără activități. Ca să fii conștient cât și cum mănânci trebuie să acorzi atenție mâncării. Nu mânca la televizor, în fața calculatorului, a telefonului, în timp ce lucrezi, citești etc.
  • Oprește-te în momentul când simți că nu-ți mai este foame și acordă-ți 15-20 de minute. Dacă după astea 20 de minute (în care creierul- care îți cere mâncare-  și stomacul – care deja a primit mâncare- se pun de comun acord) îți este încă foame (de-ți vine să mănânci morcovul) atunci înseamnă că mai ai nevoie de mâncare. De cele mai multe ori însă, nu vei mai avea, ba chiar îți dai seama că ești sătul. Am încercat eu, fix așa e.
  • Acordă atenție emoțiilor și tratează-le cu respectul cuvenit. Dacă nu-ți este cu adevărat foame, caută adevăratul motiv pentru care simți nevoia să mănânci. Nu-ți nega emoțiile. Dacă ești nervoasă, respiră adânc, încearcă să te calmezi, fă ce știi că te poate calma. Dacă ești supărată, găsește o activitate care te bucură, sună o prietenă, fă o plimbare (eu plâng, mă liniștește, sunt o plângăcioasă, da, am povestit aici). Mă rog, ideea e să descoperi emoția, nevoia pe care o ai și să o satisfaci, nu să o mănânci.

Sună poate complicat, nu e foarte simplu să-ți schimbi obiceiurile de-o viață. E mult mai simplu, mai la îndemână și mai satisfăcător pe termen foarte scurt să-ți mănânci emoțiile. Pe termen lung însă, pentru sănătatea noastră cred că e mai bun mindful eating-ul ăsta. Sper, deci, să reușesc să mă țin de asta. Și să nu mă transform în iepuroaică :)

 

Poate vă interesează și: Când, unde, cum și cât trebuie să mănânce un copil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook