Nutriția copilului. Vitamine și minerale – ce, cât și cum | FOTO & VIDEO

Așa cum v-am tot spus până acum, eu una iubesc conferințele Social Moms. Fără excepție, de fiecare dată am plecat de acolo mai înțeleaptă. Sunt oameni deschiși care oferă cu drag informații esențiale pentru creșterea sănătoasă din toate punctele de vedere a copiilor noștri. Și eu am convingerea că a fi un părinte bun sau mai bun asta înseamnă: să te informezi, să afli, să faci tot ce e posibil pentru a ști ce e mai bine și mai bun pentru copilul tău. Apoi, din multele informații pe care le aduni, să filtrezi și să alegi ce e mai bun pentru tine și copil.

Din păcate, de data asta nu am reușit să fiu prezentă fizic la seminarul despre nutriție, dar am urmărit cu sufletul la gură online, ceea ce puteți face și voi ori de câte ori Social Moms organizează un seminar, dacă nu puteți ajunge fizic acolo.

Joi, 23 iunie, a avut loc conferința Social Moms cu tema „Nutriția copilului. Vitamine și minerale”, un eveniment susținut de Lidl, Milupa, Aqua Carpatica și Paradisul Verde. La el au participat mai mult de 150 de părinți interesați de o nutriție sănătoasă și echilibrată necesară unei dezvoltări optime a copiilor lor.

lidl

Invitații speciali au fost: Dr. Simona Carniciu –Medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice la Centrul de Diabet “Ion Pavel” (Institutul Paulescu) și Crina Coliban – specialist în alăptare, diversificare și copii mofturoși sau Femeia care îi face pe copii să mănânce.

Dr. Simona Carniciu a deschis conferința cu o descriere a vitaminelor și mineralelor implicate în buna funcționare a organismului, punând accent pe funcțiile lor și pe felul în care se manifestă carențele. Astfel, am aflat că:

Este important să știm că vitaminele se clasifică în două categorii, hidrosolubile și liposolubile și că administrarea suplimentelor se face doar la recomandarea și sub supravegherea medicului pediatru. De asemenea important este că vitaminele liposolubile se acumulează și pot deveni toxice, în timp ce vitaminele hidrosolubile se elimină foarte ușor fără rezultatele nedorite.

In ceea ce privește mineralele, dintre cele mai important de urmărit în primii ani de viață rămân calciul, fosforul, magneziu și fierul.

Vă pun mai jos prezentarea pentru fiecare în parte:

acid folic b1 b2 b3 b5 b6 b7 b12 fierul iod magneziul potasiul vit c vitaminaa vitaminad

Concluzia prezentării a fost că alimentația copiilor trebuie să fie diferită de cea a adulților, aceștia având nevoi diferite și că nutriția copilului în primii ani de viață își pune amprenta asupra sănătații lui atât în copilărie cât și în viața de adult.

Obiceiurile alimentare se deprind încă de la începutul diversificării. Așa cum spuneam și în alte articole pe tema alimentației, trebuie să avem grijă cum ne învățăm copiii să mănânce, pentru că de învățătura asta se vor folosi toată viața. Poate când sunt mici ni se pare ok să-i îndopăm cu de toate, sunt drăguți așa dolofani, dar când vor crește și vor la fel de dolofani sau chiar și mai dolofani, vom descoperi că vom avea o problemă de alimentație.

Crina Coliban, despre cum le dăm vitaminele și mineralele copiilor, să fie placul lor

despre care eu v-am spus deja că sunt îndrăgostită pentru că mi-a schimbat complet viziunea privind alimentația. Ea a venit cu soluții și idei pentru toate mamele de copii mofturoși, care gătesc zilnic mâncare sănătoasă de care cei mici refuză să se atingă. Care este explicația? În primul rând, lipsa diversității. Ceea ce putem face este să le oferim cât mai multe tipuri de fructe, mai multe tipuri de cereale, mai multe feluri de mâncare. La vederea unei tavi cu mai multe fructe colorate și apetisante, cu siguranță orice copil va găsi ceva care să îi placă și să încerce. Poate nu exact ce vrem noi și cât vrem, important este însă ca el să mănânce exact ce îi place și CU PLĂCERE.

Diversitatea poate să sa se aplice și în ceea ce privește locul unde copilul mănâncă. Crina ne sfătuiește să ne desprindem de aceeași bucătărie, același scaun și aceeași masă în fiecare zi și să încercăm locuri inedite în care cei mici vor fi încântați să mănânce.

Pentru a putea urmări diversitatea din dieta copilului, ne putem folosi de un instrument foarte folositor, un calendar săptămânal în care să bifăm în fiecare zi principalele tipuri de alimente pe care este recomandat să le includem în alimentație. Astfel, putem să optimizăm mai ușor nutriția copilului, bifând cât mai multe tipuri de alimente într-o săptămână.

Copiii mănâncă și ei, ca și noi,  cu creierul, nu cu gura

Sună ciudat, știu, dar sunt studii care dovedesc acest lucru. Copiii mămâncă, la fel ca și noi, cu capul. Adică aleg ceea ce le place și acel aliment îl vor mânca cu drag. Ca și noi, și ei, atunci când le place aspectul mâncării și gustul ei, vor mânca cu mai multă poftă, vor iubi mâncarea. Este perfect normal ca un copil să refuze un piure de fructe sau legume, complet neatrăgător și fără gust. Și nu în ultimul rând, e normal să refuze mâncarea dacă îi oferim aceeași textură, aspect și gust în mod frecvent.

Concluzia? Să ne gîndim atunci când le dăm mâncare copiilor dacă noi am mânca acel aliment, dacă l-am mânca cu plăcere.

Despre alimentație eu am mai scris aici:

Diversificarea alimentației bebelușului, sfaturi de la specialiști | FOTO
Când, unde, cum și cât trebuie să mănânce un copil
Despre diversificare și coșmarurile legate de ea
Cât trebuie să mănânce un copil și ce fac când nu mănâncă

Pentru a fi la curent cu evenimentele organizate de Social Moms le puteți da un like pe pagină aici

Ce nu am reușit eu să spun, puteți urmări în înregistrările de mai jos:

One thought on “Nutriția copilului. Vitamine și minerale – ce, cât și cum | FOTO & VIDEO

  • 30 iunie 2016 at 14:51
    Permalink

    As vrea sa fie optiunea de a da share la toate articolele voastre si pe alte site-uri, twitter, etc… sa aibă acces la informatii cat mai multa lume, din pacate mulți părinți nu au educația necesara de a-i invata pe copiii lor chestiunile elementare de viata, igiena, alimentație, educatie, siguranta, etc…
    Plus ca ar trebui mai multe campanii de informare in toate mijloacele mass media, si sa fie la văzul tuturor, despre toate aceste informatii foarte utile.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook