De ce nu cred în părintele blând și părintele sever
Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi s-a părut o idee bună ”joaca” asta de-a polițistul bun și polițistul rău
Read MoreNiciodată nu mi-a plăcut și nu mi s-a părut o idee bună ”joaca” asta de-a polițistul bun și polițistul rău
Read MoreCam de prin ianuarie, așa, Sophie mă tot întreabă când vin florile și primăvara. Săptămâna trecută a fost în culmea
Read MoreȘtiu că deja mă repet obsesiv, dar pentru că eu am conștientizat importanța informării temeinice ceva mai târziu decât ar
Read MoreEu mereu am spus că pentru a fi un părinte mai bun ai nevoie de informații. Instinctul ne ajută, nu
Read MoreDe un an și jumătate observ reacțiile la postările mele și am realizat că există o mare contradicție în observațiile
Read MoreAm tot stat și m-am gândit ce titlu să-i dau postării ăsteia. Și nu mi-a venit în cap decât –
Read MoreMărturisesc sincer că în ultima vreme intrasem într-un soi de amorțeală, sau mai degrabă într-un soi de resemnare provenită din gândul
Read MoreNu doar că vorbim de ca și cum copiii noștri ar fi surzi, dar, de multe ori, ne și comportăm
Read MoreSindromul Down este o afecţiune genetică, nu o boală. Aceasta înseamnă că persoanele diagnosticate cu Sindrom Down prezintă o modificare
Read MoreChiar nu cred că exagerez deloc când spun că asta este cea mai mare realizare a mea, ca mamă, în
Read More