Cel mai eficient remediu antistres pentru mamă și copil
Prin natura joburilor mele ajung să citesc tot felul de studii. Unele mi se par de-a dreptul tembele, altele mă
Read MoreSă fii mamă este cel mai minunat lucru, dar, de multe ori, este și foarte dificil. Nu încetez să învăț să-mi cresc copilul, iar odată cu el evoluez și eu
Prin natura joburilor mele ajung să citesc tot felul de studii. Unele mi se par de-a dreptul tembele, altele mă
Read MoreTrebuie să recunosc, mi-a trebuit mult curaj să scriu postarea asta. De mult timp mă gândesc la ea, dar de
Read MoreSfântul Ion. Am ținut morțiș să am ziua asta liberă și am reușit. Asta pentru că în ultima vreme nu
Read MoreNu cred că v-am mai spus până acum dar eu sunt mama friguroșilor. Pe mine frigul mă doare pur și
Read MoreVă întrebați cumva ce am făcut noaptea trecută? Nu, nu cred că v-a trecut prin cap să vă întrebați asta.
Read MoreMogâldeața mea are doi ani și jumătate. A auzit de Moș Crăciun, știe cum arată, îl recunoaște când îl vede.
Read MoreStau de ceva vreme, încă dinainte de Moș Nicolae, și să mă gândesc că mi-aș dori foarte tare să nimeresc
Read MoreMi-am dat licența în politologie și mi-a plăcut foarte mult. Îmi place ideea, dar m-am limitat la atât. La a
Read MoreDa, vorbesc foarte serios. Mă bucur că fetița a mea a învățat să zică ”Nu”. De ce? Pentru că eu
Read MoreNu știu când a trecut anul ăsta. Nu-mi vine să cred că suntem deja în decembrie și e deja vremea
Read More